Interpretat de Victor Socaciu, un simpatizant al Rapidului, imnul a apărut ca un gest de recunoştinţă din partea poetului faţă de galeria Rapidului, lucru pe care, de altfel, l-a recunoscut şi poetul. "Pe atunci simţeam ca pe o mare nedreptate că acea echipă şi publicul ei nu aveau un imn care să le unească. Era vremea când se striga Ceauşescu PCR au băgat Rapidu-n B! Păunescu-Flacăra, vor băga Rapidu-n A! De aici a pornit totul. Lumea mă iubea în Giuleşti şi am vrut să le dăruiesc ceva în schimb", avea să-şi amintească Adrian Păunescu, peste ani, despre imnul pe care l-a compus chiar pe gazon. Odată scrise versurile, ele aveau nevoie şi de muzică, aspect de care s-a ocupat Socaciu.
"În acea vreme, Rapidul trecea printr-o perioadă foarte grea. Echipa se afla în eşalonul secund şi nici acolo nu se simţea prea bine, în sensul că nu dădea speranţe fanilor că ar putea să promoveze. Atunci, suporterii, care formau cea mai frumoasă galerie din ţară, au cerut ajutorul poetului Adrian Păunescu. Era implicat în fenomenul sportiv, ca de altfel în toate evenimentele care priveau bunul mers al ţării. Avea şi o revistă cu o putere extraordinară, scria editoriale pe sport. Aşa s-a apropiat Adrian Păunescu de Rapid. A ajutat echipa cum a putut. A adus câţiva jucători la club, a fost alături de el în toată perioada, până când s-a redresat".
"În acea vreme, Rapidul trecea printr-o perioadă foarte grea. Echipa se afla în eşalonul secund şi nici acolo nu se simţea prea bine, în sensul că nu dădea speranţe fanilor că ar putea să promoveze. Atunci, suporterii, care formau cea mai frumoasă galerie din ţară, au cerut ajutorul poetului Adrian Păunescu. Era implicat în fenomenul sportiv, ca de altfel în toate evenimentele care priveau bunul mers al ţării. Avea şi o revistă cu o putere extraordinară, scria editoriale pe sport. Aşa s-a apropiat Adrian Păunescu de Rapid. A ajutat echipa cum a putut. A adus câţiva jucători la club, a fost alături de el în toată perioada, până când s-a redresat".
Imnul, probabil cel mai frumos din fotbalul românesc, a fost scris pe gazon după o miuţă în care s-au întâlnit ziariştii de la Flacăra, printre care, spune Socaciu, erau şi "Ovidiu Ioaniţoaia, Arsenie, Tudor Octavian, Arion şi mulţi alţi membri ai redacţiei". Iar povestea cântecului este una simplă: "În acea perioadă grea a Rapidului, noi am scris acest cântec care se dorea, de fapt, un fel de cântec pentru Rapid. Nu ne-am gândit, nici eu, nici domnia sa, că la un moment dat acest cântec o să devină imn de echipă, atât de cunoscut, de iubit şi de bine asimilat de galerie. Pentru că, să vă spun un lucru care pe mine m-a uimit. Dintr-un patriotism local eu ţineam cu Steagul Roşu Braşov, aşa cum se numea cu mulţi ani în urmă FC Braşov, dar îndrăgeam, eram un simpatizant apropiat al Rapidului dintotdeauna. Aşa că textul scris de Păunescu mi-a venit ca o mănuşă şi am scris acest cântec. L-am scris foarte repede. La vreo 15 ani de la momentul în care am înregistrat acest cântec şi am lăsat la club o bandă, o înregistrare total neprofesionistă, cu o chitară şi o voce, pe care ei o tot programau la staţia stadionului, şi aia slăbuţă, mi-am dat seama că acel cântec a fost preluat de galerie. La un moment dat eram pe la Târgu Jiu şi a trecut galeria Rapidului prin faţa hotelului în care stăteam şi cânta imnul pe care l-am compus noi cu 15 ani în urmă. Am fost foarte impresionat şi m-am gândit să dau o formă actuală imnului, aşa că l-am reorchestrat, cândva prin '94 - '95. Acea variantă este cea care se cântă şi acum. Versurile au rămas neschimbate".
Suntem peste tot acasă,
Porţile ni se deschid.
Nu-i echipă mai frumoasă
Şi iubita ca Rapid !
Rapid, Rapid
Lupta dacă ne iubeşti !
Rapid, Rapid
Haide, hai, Rapid Giuleşti !
Nu vă daţi bătuţi o clipă!
Învăţaţi acest refren,
Imnul nostru de echipă,
Glasul roţilor de tren.
Rapid, Rapid
Lupta dacă ne iubeşti !
Rapid, Rapid
Haide, hai, Rapid Giuleşti !
Ne sunt prieteni adversarii,
Sportul - ţinta noastră e,
Cu mai mic şi cu mai mare,
Lupta, lupta, CFR !
Rapid, Rapid
Lupta dacă ne iubeşti !
Rapid, Rapid
Haide, hai, Rapid Giuleşti !
Inima ce-n piept ne bate,
La nevoie e un tun !
Pentr-o singură dreptate:
Să învingă cel mai bun !
Rapid, Rapid
Lupta dacă ne iubeşti !
Rapid, Rapid
Haide, hai, Rapid Giuleşti !
Hai culoarea vişinie,
Hai Giulestiul muncitor,
Pentru scumpa Românie,
Pentru steagul tricolor !
Rapid, Rapid
Lupta dacă ne iubeşti !
Rapid, Rapid
Haide, hai, Rapid Giuleşti !
"Mai sînt zece minute până la începerea meciului Rapid - Dinamo. Cele două galerii se înţeapă reciproc. Jucătorii se încălzesc. Vocea de la staţia de amplificare solicită un moment de atenţie. "Urmează imnul Rapidului. Fularele sus, vă rog!". 18.000 de oameni se ridică în picioare. Leagănă fularele deasupra capului. Din boxe se aud acordurile melodiei lui Victor Socaciu, pe versurile lui Adrian Păunescu.
Sîntem peste tot acasă,
Porţile ni se deschid;
Nu-i echipă mai frumoasă
Şi iubită ca Rapid.
Mulţimea cîntă la unison, reflectoarele strălucesc, chiar şi cei 2500 de fani dinamovişti tac şi privesc parcă mişcaţi de murmurul stadionului. Poate că e doar calcul, "degeaba strigăm acum, nu ne-am auzi", cert e însă că respectă momentul. E, într-adevăr, un moment! Pe un stadion plin, înaintea unui meci decisiv, nimeni nu înjură, nimeni nu blesteamă, nimeni nu scuipă. Ţi se face pielea de găină, e una dintre clipele în care poţi să-ţi iei copilul de mână şi să-l treci prin poarta iubirii de fotbal, drum care, o dată parcurs, te subjugă pentru o viaţă. Apoi a început meciul. Dar asta e treaba statisticii."
Articolul "Cronica unui imn"
de Cătălin Tolontan, Gazeta Sporturilor
