Rapid '67

11 iunie 1967 - Rapid Campioana României 

O dată care va figură la loc de onoare în istoria celor aproape 50 de ani de existenţă a unuia dintre cele mai vechi şi mai populare cluburi din ţara noastră - RAPID Bucureşti. Generaţia lui Dan, Dumitriu, lonescu, Răducanu et comp, a împlinit, în sfârşit, un vis pe care înaintaşii lor l-au ţesut fără să-l termine niciodată, aproape în fiecare ediţie a campionatului de fotbal al României.

Pentru a ajunge fericiţi la staţia 'terminus', Rapidul şi suporterii săi au trecut prin nenumărate friguri şi emoţii. Ultima etapă a pus pe jăratic pe toţi simpatizanţii alb-visiniilor. Trenul special 5201, plecat din Bucureşti duminică la amiază, cu o garnitură de 14 vagoane pline până la refuz, coloana de maşini sosită la Ploieşti cu câteva ore înaintea începerii meciului cu Petrolul, alte sute de rapidişti veniţi din toate colţurile ţării cu diferite mijloace de locomoţie, aveau să dea oraşului "aurului negru" acea extraordinară ambianţă proprie confruntărilor de neuitat.


- Stadionul Petrolul, orele 15,30. Deşi ,,meciul campionatului' va începe abia peste două ore. în tribune nu mai încape un ac. Din când în când, ,,insule rapidiste" repetă pe voci şi instrumente pentru marea premieră.
- Moment inedit cu câteva minute înainte de începerea partidei. Artista poporului, loana Radu, campioana romanţelor noastre, îşi arata afinitatea pentru echipa Rapid, într-o caldă îmbrăţişare dată lui Motroc.
- A început jocul. Tempo foarte rapid. Aproape că nu observăm când trec minutele. Prima repriză este punctată de un dramatic ,,suspense": în minutul 40, Roman scapă singur în faţa lui Răducanu. Uriaşul portar rapidist iese ,,să-l sperie", Roman îl lobează, dar lobează şi poarta. . . Repriză a doua are un început ,,gri'. Echipele par mulţumite cu acest ,,draw". Doi rapidişti produc însă emoţii la ambele porţi, Dan la poarta Rapidului, în min. 68, când trimite prea energic o minge ,,acasa" şi Răducanu scapă pentru o clipă balonul din mână; Ion lonescu la poarta lui Sfetcu - min. 80 - când rapidistul execută o foarfecă de mare spectacol peste cap dar şi (milimetric) peste poartă. Acestea sunt cele trei mari momente ale partidei.

La sfârşitul meciului, explozivă galerie rapidistă a rupt toate zăgazurile. Trei suporteri - Popovici Vavila (profesor de muzică), Ion Nasta (inginer) şi Ion Chiru (dispecer la Ministerul Industriei Uşoare) - oferă giuleştenilor o cupă de cristal alb-vişinie ca şi culorile echipei lor favorite.

La cabine, tricourile se moaie în lacrimi. . . Jucători şi antrenori plâng , se îmbrăţişează. Rapidul a câştigat. după decenii de luptă, campionatul chiar în oraşul campionilor . 

,,Un autobuz numit împlinire"

Autobuzul ,,TV' nr. 31-B- 1150. De 30 de minute, acest autobuz obişnuit a căpătat o notorietate aparte. Este autobuzul echipei Rapid care acum o jumătate de ceas - în 11 iunie 1967, orele 19 şi 18 minute - a devenit campioana României. Transformat ad-hoc în autobuz alegoric, cu sute de suporteri agăţaţi ciorchine de scară , de ferestre (de orice), cu alţii cocoţaţi pe acoperişul lui, vehiculul îşi aşteaptă pasagerii. Aceştia apar - într-o postură "aeriană", purtaţi pe braţe şi pasaţi pe sus, ca la volei, până la autobuz - într-un vacarm interist, zeci de pârâitori, tobe şi talăngi, unindu-şi sunetele într-un cor asurzitor.

- Orele 20,15. Autobuzul începe ,,manevrele de dislocare' din chingile entuziastei mase de iubitori ai Rapidului care, pe alocuri, i-au îndoit tabla. 
- Orele 20,30. În sfârşit, autobuzul a reuşit să demareze. Înapoi spre Bucureşti ! Împreună cu titlul. Adică împreună cu VISUL. Aplauze, batiste fluturate salută pe străzile Ploiestiului echipa campioană. 
- Autobuzul rulează cu 80 km la oră pe varianta Buftea. Iată însă că la câţiva kilometri de Ploieşti îi aşteaptă o barieră. Toată lumea coboară jos pentru a se fotografia. Trece trenul. Este acceleratul Bucureşti - Arad . Mecanicul trenului, care-i recunoaşte pe jucătorii rapidişti, îi salută pe campioni prin trei fluierături de locomotivă.
- Autobuzul îşi continuă drumul. S-a lăsat întunericul şi plouă mărunt. Jucătorii cântă ,,Mulţi ani trăiască" antrenorilor Valentin Stănescu şi Victor Stănculescu. După un timp, liniştea-i cuprinde pe toţi, fiecare rămâne singur cu gândurile şi emoţiile lui care, evident, mai stăruie în fiinţa lor după această după-amiază de neuitat. 


Facem un tur de echipă. Unii au foarte multe să ne spună, alţii abia găsesc câteva cuvinte, care exprimă totuşi şi ele la fel de mult:
NĂSTURESCU: ,,Cred că la ora asta soţia mea este fiinţa cea mai fericită. Mare rapidistă, înainte chiar de a mă cunoaşte (pe cuvânt !) ea s-a bucurat mai mult ca oricine de succesul nostru cu atât mai mult cu cât peste două luni va naşte (sper) un al treilea rapidist. Acestor două fiinţe dragi le închin titlul pe care l-am cucerit noi astăzi la Ploieşti".
CODREANU: ,,De copil am visat că echipa mea favorită, Rapidul, să cucerească campionatul. N-aş fi crezut niciodată că eu am să contribui direct la aducerea titlului în Giuleşti. Când am văzut însă, la pregătirea jocului că lui nea Tinel (n.n. Valentin Stănescu) îi jucau ochii în lacrimi, am ştiut că de pe stadionul ploieştean noi nu putem ieşi decât campioni'. 
JAMAISCHI: ,,Azi noapte am visat că Petrolul ne-a bătut cu 3-1 iar Dinamo a câştigat cu 3-0, M-am trezit lac de transpiraţie. Mai mare fericire că cea pe care o trăiesc astăzi nu poate exista".
ION IONESCU: ,,Ziua căsătoriei şi ziua de astăzi sunt cele mai fericite zile din viaţa mea. Să ştiţi însă că atunci când l-am văzut pe Roman singur în faţa lui Raducanu n-am mai crezut c-am să mai apuc această a doua zi."
DUMITRIU II: ,,Eu azi n-am avut emoţii. Simţeam că va fi ziua noastră. jucătorii din apărare au luptat extraordinar şi mi-am dat seama că nu putem primi gol. La magistrala foarfecă a lui Puiu (n.n. Ionescu) am crezut că s-a terminat campionatul dar a trebuit să rezistăm până în minutul 90."
GEORGESCU: ,,Cât de bine i-am înţeles azi pe înflăcăraţii noştri suporteri. Am tremurat 90 de minute iar la şutul lui Roman mi s-a oprit respiraţia. Deşi n-am jucat azi, mă simt omul cel mai fericit."
LUPESCU: ,,Nu-mi vine să cred că am luat campionatul. Pur şi simplu nu-mi vine să cred. Acest titlu care a fost ani de zile pentru noi ,,fata morgana' este în sfârşit al nostru ! Ciupeşte-mă Jami să nu cred că visez." 
RĂDUCANU: ,,În ultimele cinci minute îmi venea să-i strig lui nea Tinel să mă schimbe. Până atunci n-am avut nici o emoţie dar din clipa aceea am început să simt că mi se taie picioarele'. 
KRAUS: ,,Azi este a doua zi de naştere pentru noi."
DAN: "Am câştigat un foarte greu război psihologic. Închin această victorie minunaţilor noştri suporteri care sunt alături de noi şi la bine şi la rău."
MOTROC: ,,Trei mari evenimente mareheaza anul 1967 pentru mine : 1) Voi fi în curând tata ; 2) Am câştigat campionatul ; 3) Suntem la un pas de Cupă şi poate cine ştie. . .' 
GREAVU: ,,Am jucat ultimele 30 de minute cu un nod în gât. Fiecare minut care ne apropia de titlu mi se părea fără sfârşit. Aceasta jumătate de oră a fost cel mai greu examen din viaţa mea'. 
ANDREI: ,,Echipa noastră a luptat extraordinar pentru acest titlu.Îl merităm. Vom căuta să ne arătăm demni de el'. 
VICTOR STĂNCULESCU: ,,Am făcut drumul Bucureşti - Ploieşti azi noapte în ,,mars', în jurul camerei. De zece ani de când am îmbrăţişat cariera de antrenor, azi am ajuns la concluzia că munca şi sacrificiile sunt într-o zi rasplatite'. 
VALENTIN STĂNESCU: ,,De patru nopţi n~am dormit. În fiecare noapte m-am culcat pe la ora unu, m-am zvârcolit până la ora trei. iar de la această oră m-am dus, ca să mă liniştesc, să pescuiesc... Acest ultim meci a fost pentru mine un coşmar. Ce am azi în suflet ? O singură dată am mai trăit clipele de acum : când s-a născut fiul meu Mugurel. Ce n-au făcut echipele Rapidului cu mari individualităţi ale timpului , au reuşit aceşti băieţi admirabili cu suflet de aur'. 
EMERICH VOGL (Consilier tehnic al echipei): ,,Echipa noastră a spulberat azi un mit. Am satisfacţia să constat că jucătorii noştri au depăşit faza ,,talentelor care incinta" ajungând elemente cu maturitate, pe care poţi, în sfârşit, conta'. 


Podul Grant - Podul învingătorilor

O manifestaţie de simpatie contagioasă şi originală în felul său s-a repetat la proporţii de masă la ,,cartierul general' al echipei - în Giuleşti. Numai cine n-a trecut duminică seara peste Podul Grant, podul învingătorilor, cum îi spun de-acum încolo suporterii Rapidului, nu-şi poate închipui cum s-au pregătit "napolitanii' din Giuleşti pentru triumfala întoarcere.

Ghirlande de trandafiri roşii îmbrăţişau colosul de metal de peste calea ferată, bătrânul ceas, locul de rendez-vous al celor care vin la stadion, chioşcul de ziare, teatrul Giuleşti... De o parte şi de alta, o mulţime imensă de oameni, aceiaşi oameni care au fost alături de echipă şi în ceasuri grele, de-a lungul altor ediţii ale campionatului, au aşteptat timp de câteva ore în ploaie echipa favorită. Pe o mare pancartă, purtată de nişte tineri de la o şcoală profesională, un entuziast scrisese : ,,Bun venit fachirilor ! Acum vrem şi Cupa !"Probabil că nici cel mai iscusit regizor de cinema n-ar fi putut să pună la punct o asemenea scenă care merita cu prisosinţă imortalizarea pe peliculă.

După câteva ore de aşteptare, mulţimea s-a risipit fără a avea satistacţia de a-şi felicita favoriţii, pentru că, din păcate, conducerea clubului n-a găsit de cuviinţă să aducă echipa în mijlocul acestei mase entuziaste de susţinători. S-au găsit însă unii care i-ar fi căutat şi în fundul pământului pentru a-i ovaţiona. Târziu , către miezul nopţii, prin fire nevăzute dar cunoscute numai de acei care iubesc cu adevărat fotbalul, câteva sute de oameni i-au reperat pe Rapidişti la ,,Hotel Nord" ciocnind paharul victoriei. Îmbrăţişări şi urări de noi succese au fost adresate "Realului" Giuleşti. 
Oamenii aceştia, care au trăit ziua de duminică în frigurile pătimaşe ale incertitudinilor şi speranţelor , sărbătoreau acum , împreună cu idolii lor , "ANUL RAPIDULUI".

Stelian TRANDAFIRESCU